În data de 28 februarie s-a sărbătorit la Gyula, Ungaria, Mărţişorul cultural, eveniment în care a fost inclusă şi Ziua Brâncuşi. Concertul a constat din interpretarea de piese din folclorul gorjenesc, interpretat vocal, dar şi la instrumente populare de suflat.

         În 13 martie, cu ocazia proiectului internaţional interuniversitar ţinut la Biblioteca universităţii orădene - Noi perspective ale tinerilor şi copiilor cu nevoi speciale – Oana Lianu a susţinut un recital de muzică cultă şi folclor românesc, în cadrul Festivităţii de deschidere.

        În data de 23 martie, alături şi împreună cu Ansamblul folcloric al Facultăţii de Arte, dirijat şi coordonat de Conf.univ.dr. Oana Lianu, artista a cântat la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, în cadrul unui spectacol caritabil la care a participat şi elevul Ionică Lianu Popa, spectacolul bucurându-se de un mare succes.

       Dar cel mai important eveniment la care a participat artista Oana Lianu în perioada 28-30 martie a fost Conferinţa Ştiinţifică Internaţională Universitară de Ştiinţe sociale şi Arte, SGEM Viena, ediţia a IV-a, în cadrul căreia, reprezentând Universitatea din Oradea, dar evident şi Oradea şi România, Oana Lianu a susţinut două concerte extraordinare, unul intitulat De la classic - la jazz-café, iar celălat, Ciocârlia românească. Concertele dumneai, ţinute în locaţia de vis a Palatului Hofburg, au încheiat simpozionul, în debutul festivităţii de premiere, bucurându-se de foarte mare succes şi apreciere, atât din partea organizatorilor, cât şi a colegilor universitari din toată Europa prezenţi la simpozion, lansându-i-se deja invitaţia de a fi oaspete de onoare al simpozionului de anul viitor. Muzicianul Oana Lianu ţine să mulţumească Institutului Cultural Român - Viena şi Bucureşti, pentru implicarea deosebită în acest proiect.

        În data de 31 martie, la Hotel Continetal Oradea, a susţinut alte două recitaluri, jazz-cafe şi folclor, cu ocazia unei cauze caritabile, iar în data de 2 aprilie s-a lansat la Braşov, la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, volumul realizatorului TV Mihai Teodor Nască De la lume adunate, pe a cărui copertă artista apare alături de autor, şi, de asemenea, cu un vast interviu.

        Ca o încununare a acestei primăveri, Oana Lianu a primit din partea realizatorului Constantin Zubin de la Radio România, ca semn de apreciere, propunerea de a include cele 6 albume, (două de folclor, unul de muzică clasică, două de jazz-café şi unul de colinde) în arhiva sonoră a fonotecii naţionale radio.


Image Image

video1, video2

http://www.rkiwien.at/eveniment/30-mar/oana-lianu-in-concert-la-conferinta-internationala-sgem-vienna-2017