În topul QS World University Rankings - Emerging Europe and Central Asia, se regăsesc 11 universităţi din România, Universitatea din Oradea situându-se pe locul 7.

Introducerea Universităţii din Oradea în intervalul 151-200 în topul QS Global Employer Survey este o dovadă a faptului că UO este într-o continuă dezvoltare şi devine în fiecare an o instituţie tot mai apreciată la nivel naţional şi internaţional. În ultimii ani, Universitatea din Oradea a răspuns schimbărilor care au apărut în politica naţional-educaţională, schimbărilor demografice, cerinţelor economiei de piaţă, nevoilor locale şi regionale şi noilor tehnologii.

Clasamentul reprezintă componenta regională a Clasamentului Internaţional al Universităţilor creat de QS şi vine în sprijinul studenţilor, membrilor comunităţii academice şi al celor interesaţi de politici educaţionale din regiunea EECA. De asemenea, clasamentul contribuie la diferenţierea universităţilor pe plan regional şi mondial.

La realizarea clasamentului, QS Global Employer Survey ţine cont de indicatorii:

- reputaţia academică, reputaţia globală (evaluată prin două cercetări internaţionale principale care le cere cercetătorilor din lume să identifice instituţiile pe care le percep că realizează cele mai bune performanţe în domeniul lor),

- reputaţia angajatorului,

- cadrele didactice cu titlul de doctor,

- factorul de impact al citărilor în lucrări,

- raportul dintre numărul de studenţi dintr-o universitate şi numărul de cadre didactice din acea instituţie

- perspectiva internaţională privind studenţii şi cadrele didactice.

Biroul de Comunicare

Image