Conferința a propus un subiect de dezbatere de mare actualitate, cooperarea transfrontalieră, care preocupă atât mediul academic, cât și actorii publici și privați la nivel regional, național și european. Motivul este unul simplu: multiplele forme de cooperare transfrontalieră reprezintă adevărate motoare de creștere și dezvoltare economică și socială, ajutând regiunile să atragă resurse, investiții, turiști, precum și cercetători și studenți valoroși în cadrul competiției globale.

La nivelul Uniunii Europene, instituțiile și decidenții se concentrează pe politicile și instrumentele cooperării transfrontaliere, care reprezintă un sprijin pentru dezvoltarea și progresul comunităților aflate în zone de frontieră.

Problemele propuse spre dezbatere de specialiștii prezenți la conferință au vizat cooperarea transfrontalieră la granițele UE, instrumentele și structurile implicate în acest proces, generând discuții și controverse benefice pentru identificarea unor soluții viabile și eficiente în domeniul transfrontalier.

Participanții prezenți au adus plus-valoare manifestării prin calitatea profesională și valoarea academică recunoscută: Willem Molle, profesor emerit la Universitatea Erasmus din Rotterdam (Olanda); Istvan Suli-Zakar, de la Universitatea din Debrecen (Ungaria) – membru al Consiliului regional al Euroregiunii Carpatica, expert extern al Asociației Regiunilor Frontaliere Europene; Maria Manuela Tavares Ribeiro, de la Universitatea din Coimbra (Portugalia) – membru asociat al Academiei de Știință, al Academiei de Istorie (Lisabona) și al aacdemiei Internaționale de Cultură Portugheză; Maurice Guyader, de la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3 (Franța) – fost administrator principal al Directoratului general pentru lărgire al Comisiei Europene.

Cu această ocazie, a fost lansat numărul 20 al revistei Eurolimes, Jurnalul Institutului de Studii Euroregionale Oradea-Debrecen, într-un  moment care marchează zece ani de la apariția publicației, recunoscută la nivel internațional ca reper în domeniul studiilor europene și indexată în baze de date internaționale de prestigiu.

 

Membrii echipei modului Jean Monnet,

Lector.univ.dr. Constantin-Vasile Țoca – coordonatorul modulului

Prof.univ.dr. Ioan Horga

Conf.univ.dr. Luminița Șoproni

 


Image Image Image Image Image