În cadrul competiției s-au înscris mai multe echipe, reprezentând grupele de studii, programele de studii sau cadrele didactice. Întreaga competiție s-a desfășurat într-o notă de fair-play.

Câștigătoarea Cupei Tesla la fotbal a fost desemnată echipa anului III de la programul de studii Ingineria sistemelor de energii regenerabile (ISER), iar Cupa Tesla la baschet a fost câștigată de echipa cadrelor didactice ale Departamentului de Inginerie Energetică. Echipele de pe podium au primit diplome de premiere, ceilalți participanți (sportivi, organizatori sau spectatori) fiind recompensați cu diplome de participare.

La organizarea ireproșabilă a competițiilor au contribuit cadrele didactice de la Departamentul de Educaţie Fizică, Sport și Kinetoterapie, care ne-au sprijinit cu echipamentele necesare și arbitri și cărora le adresăm sincere multumiri!

Cupa Tesla 2016 se va finaliza cu competiţia de tenis de masă, care va avea loc vineri, 6 mai 2016, la Baza didactică şi de cercetare “Gaudeamus”, Stâna de Vale, în cadrul Simpozionului studențesc „Energie – Resurse – Mediu al Studenţilor Orădeni” - SERMStudO 2016!

Felicitări tuturor participanţilor!

Decan,

Conf.univ.dr. Gabriel BENDEA

Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial

 

Image

Image

Image

Image