Prin intermediul proiectului se urmărește îmbunătățirea a 5 programe de studiu (două la nivel de licenţă şi trei la nivel de masterat) prin dezvoltarea curriculară  a acestora şi creşterea relevanței curriculei pentru piaţa muncii.

Activitățile de ajustare a programelor de licență și masterat vor avea la bază studiile realizate până în prezent de experți din cadrul celor 2 universități partenere. Astfel, au fost elaborate următoarele studii: Identificarea programelor masterale și de licență din arii tematice similare sau apropiate de la universitățile de referință din Uniunea Europeană și din România prin studierea ofertei de studii de licența și masterale, a disciplinelor si a syllabus-urilor aferente celor 5 programe de studiu; Analiza conținuturilor educaționale aferente  programelor de studiu din universitățile din Uniunea Europeană și România; Identificarea actorilor de pe piața muncii relevanți pentru programele de studiu din domeniile sociologie și asistență socială prin desfășurarea unei anchete și a două focus-group-uri cu scopul determinării potențialilor beneficiari și Analiza inserției pe piața muncii a tinerilor absolvenți ai celor 5 programe de studii din domeniile Sociologie și Asistență socială. Pe baza datelor obținute a fost elaborat un Ghid orientativ Sociologie și Asistență Socială pe piața muncii care cuprinde recomandările de ajustare a celor 5 programe de studiu ca formă, conținut, bibliografie și tehnici de predare și efectele așteptate.

În data de 25 martie 2015 va avea loc conferința intermediară din cadrul proiectului la Universitatea din Oradea, campus III, în Sala PractiPASS, clădirea PractiPASS cu începere de la orele 10.00.

În cadrul evenimentului va fi prezentat „Ghidului orientativ Sociologie și Asistență Socială pe piața muncii” de către managerul de proiect, urmând prezentările experților, care vor evidenția rezultatele cercetărilor de curriculum din cadrul proiectului. În partea a doua vor fi discutate recomandările cu privire la conținuturile programelor de studiu, sugestiile pentru îmbunătățirea lor și posibilitățile de optimizare. Totodată va fi prezentată și platforma online a proiectului care are ca scop facilitarea comunicării între membrii echipei de implementare a proiectului cu studenții și partenerii sociali.

Tot în această perioadă are loc selecția celor 210 studenți de la cele două universități, care vor participa în perioada 14 aprilie – 13 iunie 2015 la activitatea de pilotare a curriculelor îmbunătățite din cadrul programelor de studiu: Asistență Socială și Sociologie la nivel de licență și Gestiunea Resurselor Umane, Managementul Serviciilor Sociale și Servicii de Asistență Socială la nivel de masterat. La finalul acestei activități studenții vor primi o bursă de participare în valoare de 500 de lei.

Manager proiect: prof. univ. dr. Adrian Hatos

Parteneri în cadrul proiectului:

Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane

Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială

Pentru informații suplimentare:persoană de contact:

Director comunicare:  Adrian Pop, tel. 0744375959, e-mail pop.petru.adrian@gmail.com

Invitaţie conferinţă            Programul conferinţei