Evenimentul este organizat în continuarea proiectului cu acelaşi nume, cofinanţat din Fondul  Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 1: „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Cod Contract: POSDRU /87 / 1.3 /S/ 63709, implementat de Ministerul Educaţiei Naţionale în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş – Bolyai”din Cluj Napoca, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Piteşti, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba – Iulia, S.C. The Red Point S.A., S.C. Trenkwalder S.R.L.

Conferinţa Naţională de Didactică, „Calitate. Inovare. Comunicare în sistemul de formare continuă a didacticienilor din învăţământul superior” îşi propune în primul rând un schimb de experienţă privind aportul didacticii şi al ştiinţelor educaţiei la formarea profesională a cadrelor didactice, precum şi analiza modului de funcţionare al instituţiilor care asigură pregătirea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, analiza unor perspective inovative şi domeniul didacticii şi ştiinţelor educaţiei.

La Conferinţa Naţională de didactică participă cadre didactice din toate centrele universitare din ţară, specialişti în ştiinţele educaţiei şi a practicii pedagogice, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, directori de şcoli, inspectori şcolari din judeţul Bihor şi judeţele limitrofe.

Director DPPPD,

prof.univ.dr. Florica Orţan

BC Nr. 137 din 26.11.2014

Program CND