Lucrările simpozionului au debutat cu o expunere a vieții, muncii și realizărilor celei care este considerată a fi prima fiziciană medicală: Marie Curie. Prezentările care au urmat, au acoperit o gamă largă a imagisticii medicale: ecografia, imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), mamografia, radiologia convențională, tomografia prin emisie pozitronică (PET) precum și microscopia electronică. A fost discutat, de asemenea, rolul imagisticii în realizarea planurilor de tratament în radioterapia externă și brahiterapie. Datorită interesului ridicat și al numărului mare de lucrări, anul acesta, pe lângă sesiunea de prezentări orale, au fost expuse și postere științifice.

Marcarea Zilei Internaționale a Fizicii Medicale a fost un eveniment de succes pe care dorim să-l repetăm an de an, în pas cu dezvoltarea rapidă a acestui domeniu interdisciplinar. Doresc să mulțumesc și pe această cale tuturor prezentatorilor, profesorilor coordonatori și participanților pentru eforturile depuse în realizarea simpozionului și pentru entuziasmul de care au dat dovadă.            

 

Organizator: 

Prof. univ. dr. Loredana Marcu

Departamentul de Fizică, Facultatea de Științe

Vice-președinte al Colegiului Fizicienilor Medicali din România