Locurile bugetate, suplimentate de minister

Ca urmare a demersurilor conducerii Universităţii din Oradea, Ministerul Educaţiei Naţionale a suplimentat locurile bugetate alocate în iunie instituţiei orădene de învăţământ superior cu 30 pentru programele universitare de licenţă, 15 pentru master şi 4 pentru studii de doctorat, a precizat rectorul Constantin Bungău în informarea prezentată luni în cadrul şedinţei Senatului universitar. În anul de învăţământ 2014-2015, Universitatea din Oradea beneficiază de 1604 locuri pentru ciclul de licenţă, 750 pentru masterat şi 21 aferente studiilor de doctorat.

DHC pentru un membru al academiei de ştiinţe tehnice din România

Membrii Senatului universitar au aprobat propunerea Facultăţii de Construcţii şi Arhitectură de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului prof.univ.dr.ing. Alexandru Cătărig, profesor emerit, consultant la Universitatea tehnică din Cluj-Napoca, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice. Începând din 1993 şi până în prezent, prof.univ.dr.ing. Alexandru Cătărig a susţinut programele de studii din domeniul Inginerie Civilă la Universitatea din Oradea.

12 ABSOLVENȚI DE LA UNIVERSITATEA DIN ORADEA între cei 120 calificați PENTRU PROBELE PRACTICE  LA INM

In numele Senatului universitar, preşedintele Sorin Curilă, a adresat felicitări Facultății de Drept pentru performanța din acest an. La concursul de admitere organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, 12 candidaţi, absolvenţi ai Facultăţii de Drept din Oradea, au promovat cu succes examenul scris şi testul de raţionament logic. Este un rezultat foarte bun dacă se ia în considerare că numărul de înscriși s-a ridicat la 4000, iar numărul reușiților a fost de 120. Rezultatele plasează facultatea orădeană pe o poziţie onorantă, care devansează centre universitare de tradiţie.

Omagierea unui universitar orădean

Preşedintele Senatului Sorin Curilă, a înmânat luni d-lui conf.univ.dr. Zoltan Carol Pasztai, de la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport, diploma de onoare şi o plachetă a Universităţii din Oradea pentru rezultatele obţinute în cercetarea ştiinţifică şi implicarea în activitatea Senatului. Zoltan Carol Pasztai a asigurat interimatul la conducerea Senatului universitar până la organizarea instituţiei conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi alegerea preşedintelui celui  mai important for decizional din Universitatea din Oradea. Universitarul orădean este iniţiatorul şi promotorul unui concept de Kinetoterapie „Step by step spre viitor cu lădiţa Zoli”, marcă înregistrată la OSIM Bucureşti în 2011. A publicat 167 de articole, numele său regăsindu-se pe coperta mai multor cărţi de specialitate din aria Kinetoterapiei.

 

Prof.univ.dr. Lia Pop,

                 Preşedintele Comisiei Relaţii Interne şi Internaţionale

                     a Senatului Universităţii din Oradea

BC Nr. 101 din 01.10.2014