Au fost rostite cuvinte sincere şi din suflet, au fost depănate amintiri punctate prin discursurile rectorului, prof.univ.dr. Constantin Bungău, preşedintelui Senatului Universitar, prof.univ.dr. Sorin Curilă, decanului  prof.univ.dr. Ioan Horga, prof.univ.dr. Aurel Chiriac, directorului Muzeului Ţării Crişurilor, despre omul, activitatea didactică şi cărţile publicate de profesorul Barbu Ştefănescu.

Lansarea cărţii “Studia in honorem et memoriam Barbu Ştefănescu” se datorează trudei unei numeroase echipe compuse din prof.univ.dr. Aurel Chiriac, prof.univ.dr. Sorin Şipos ca şi coordonatori, de profesorii universitari Toader Nicoară (UBB Cluj-Napoca) şi Alexandru Florin Platon (Universitatea Ioan Cuza – Iaşi) şi de alţi 60 de autori din ţară şi străinătate.  

Ideea acestei lucrări a fost lansată când Barbu Ştefănescu se afla în viaţă, fiind discutată cu acesta şi cu profesorii Toader Nicoară şi Alexandru Florin Platon care se gândeau de asemenea la un volum omagial dedicat împlinirii acestuia a vârstei de 60 de ani. Volumul al cărui titlu tradus din latină poartă numele „Truditori pe câmpul sau în câmpul artelor liberale” se împarte pe mai multe capitole, pe domenii diferite de interes. Ideea de trudă apare în prim plan pentru că Barbu Ştefănescu a fost dincolo de talent, dincolo de un mare istoric, un truditor, un om care s-a dedicat aproape zilnic studiului, ore întregi încercând să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în istorie, încercând să ofere modele prin lucrările pe care le-a scris.

Cu această ocazie decanul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, prof.univ.dr. Ioan Horga împreună cu Departamentul de Relaţii Internaţionale a anunţat deschiderea în mod oficial a unei săli de curs pentru studenţi care-i va purta numele, în vederea comemorării amintirii lui Barbu Ştefănescu cu ocazia zilei de naştere, 6 iulie.

La finalul manifestării soţia acestuia, conf.univ.dr. Florica Ştefănescu,  a mulţumit, cu multă emoţie în voce, colegilor din universitate pentru frumoasele cuvinte după care şi alti apropiaţi depănat amintiri despre prietenul ori colegul Barbu Ştefănescu.