O atenţie specială a fost acordată situaţiei financiare pe universitate şi facultăţi, măsurilor de redresare, taxelor de studii. Un alt pachet de probleme a vizat activitatea şcolilor doctorale, modificarea unor regulamente şi proceduri. Câteva dintre problemele de interes mai larg, în grupajul alăturat.

10043 locuri pentru admitere

Pentru sesiunile de admitere din iulie şi septembrie, oferta Universităţii din Oradea însumează 10043 locuri, din care 2350 finanţate de la bugetul de stat (1600 pentru studii de licenţă şi 750 pentru ciclul universitar de masterat). Cifra de şcolarizare pentru studii de licenţă include şi 31 de locuri bugetate alocate tinerilor de etnie romă.

DOAR CU CEL PUŢIN 20 DE STUDENŢI

Membrii Senatului universitar au aprobat numărul minim al studenţilor pentru un program de studiu. Astfel, la debutul programelor de studii universitare de licenţă cu predare în limba română, un program dintr-un domeniu trebuie să aibă minimum 20 de studenţi. În cazul în care în acelaşi domeniu se organizează admitere pentru mai multe programe de studiu, celelalte trebuie să aibă cel puţin 25 de studenţi fiecare. Prezent la prima parte a şedinţei Senatului, rectorul Universităţii, prof.univ.dr. Constantin Bungău, a precizat că un program de studiu nu poate funcţiona în anul II sub 15 studenţi. În debutul programelor de studii cu predare în limba engleză, numărul minim de studenţi este de 15. În privinţa studiilor universitare de master cu predare în limba română, un program nu poate demara fără să aibă cel puţin 15 studenţi. Dacă există mai multe programe în acelaşi domeniu la care se organizează admitere, atunci celelalte trebuie să dispună de cel puţin 25 de studenţi pentru fiecare program. La debutul programelor de studii masterale cu predare în limba engleză, numărul minim de studenţi este de 15.

TAXELE, ÎNTRE INDEXARE ŞI FUNDAMENTARE

Majorarea taxelor de studii şi nu numai pentru anul universitar 2014-2015 a fost aprobată de către membrii Senatului Universităţii din Oradea după dezbateri nu lipsite de tensiuni. Analiza a evidenţiat faptul că o seamă de facultăţi, deşi înregistrează deficit, motivând că majorarea reprezintă un serios motiv de abandon şcolar, nu au propus actualizarea taxelor faţă de anul precedent, cu indicele de creştere a inflaţiei. În cele mai multe facultăţi însă s-a decis majorarea taxelor cu aproximativ 5%, echivalentul estimat al ratei inflaţiei în 2014-2015, excepţie făcând Facultatea de Medicină şi Farmacie, unde creşterile sunt sensibil mai mari. Actualizarea este necesară – rezultă din concluziile analizei întreprinse – deoarece toate elementele de cost ce trebuie acoperite din taxe (salarii, cheltuieli materiale, regie etc.) s-au majorat în ultimii ani cu cel puţin rata inflaţiei

ÎN PREGĂTIRE, UN MASTER INTERNAŢIONAL

Consiliul de Administraţie şi Senatul universităţii au aprobat un proiect de acord multilateral între Universitatea din Oradea, Universitatea din Reims Champagne – Ardenne (Franţa) şi Universitatea Matej Bel din Banska Bystrica (Slovacia). „În temeiul acestui acord, a procedurilor de avizare urmate de către fiecare universitate parteneră, conform reglementărilor specifice ţării respective, se preconizează organizarea unui program comun de master „Dezvoltarea regională şi administraţie publică în Europa Centrală şi de Est””. Masteratul va fi parte a ofertei masterale de la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, după cum a  rezultat din documentul înaintat de facultate sub semnătura prof. univ. dr. Ioan Horga, decanul acesteia.

 

Prof. univ. dr. Lia Maria Pop

Preşedintele Comisiei de Relaţii Interne şi Internaţionale

 din cadrul Senatului Universităţii din Oradea

BC Nr. 62 din 29.05.2014