Echipa Facultății de Științe Socio-Umane, la inițiativa prof. univ. dr. Adrian Hatos, a depus în vara anului 2013 o cerere de finanțare către Programul Operațional Sectoral – Dezvoltarea Resurselor Umane, pentru a beneficia de fonduri care să vină în sprijinul realizării obiectivului de dezvoltare curiculară a 5 programe de studiu (două la nivel de licență și trei la nivel de master). Implicit, s-a urmărit creșterea relevanței curriculei celor 5 programe de studiu în raport cu piața muncii, pornind de la analiza nevoilor existente. Proiectul de față se dorește a fi o continuare a efortului continuu al Departamentului de Sociologie şi Asistenţă Socială al Universităţii din Oradea şi al departamentului de Pedagogie, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad, de ajustare a programelor educaţionale oferite studenților în vederea facilitării integrării acestora pe piața forței de muncă după finalizarea studiilor.

Solicitarea a fost aprobată în cadrul domeniului major de intervenție ”Calitate în invățământul superior”, primind un scor general de 88 de puncte, al doilea la nivel național pentru acest apel de proiecte.  

Proiectul are ca obiective principale:

1.  Furnizarea de programe de studii mai bune pentru studenţi prin dezvoltarea curiculară a 5 programe (două la nivel de licenţă şi trei la nivel de master), şi creşterea relevanţei curriculei acestora pentru piaţa muncii, fundamentată pe baza analizei de nevoi.

2. Crearea şi dezvoltarea reţelei SocioPlus – o interfaţă  integrată de comunicare între actorii relevanţi pentru ajustarea permanentă a curriculelor programelor de studiu din domeniile implicate (universităţi, mediu de afaceri, autorităţi publice, parteneri sociali)

3. Promovarea inovării şi îmbunătăţirea capacităţii universităţilor de a susţine dezvoltarea managementului educaţional prin participarea la sesiuni de formare în domeniul managementului inovării şi prin implicarea actorilor relevanţi din cadrul universităţilor în activităţile de ajustare curriculară ale proiectului.

            Dintre activitățile și subactivitățile relevante specificăm: realizarea de studii/analize în vederea ajustării programelor de studiu pentru corelarea cu piața muncii, identificarea actorilor de pe piața muncii relevanți, prin desfășurarea unei anchete și a două activități de tip focus-grup cu scopul determinării potențialilor beneficiari, analiza inserției pe piața muncii a tinerilor absolvenți, stabilirea relației cu standardele ocupaționale relevante pentru programele de studiu selectate, elaborarea unui "Ghid orientativ Sociologie și Asistență Socială pe piața muncii" cu materii de studii propuse a fi ajustate ca formă, conținut, bibliografie și tehnici de predare și/sau noile materii transpuse în acest sistem și efectele asteptate, crearea și dezvoltarea rețelei SOCIOPLUS între actorii relevanți (universități, mediu de afaceri, autorități publice) în domeniul Sociologie și Asistență Socială, elaborarea și furnizarea unui program de formare pentru personalul din universități și partenerii sociali etc.

 

Parteneri în cadrul proiectului:

Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane

Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială

Manager proiect: prof. univ. dr. Adrian Hatos 

Persoană de contact:

Director comunicare: Adrian Pop, tel. 0744375959, e-mail pop.petru.adrian@gmail.com

Invitaţie