Biblioteca Universității din Oradea a primit primele ziare ale românilor din Canada în anul 2021, grație unei donații făcută de domnul Marian Costache. Titlurile recent intrate în fondul bibliotecii nu fac decât să întregească acest fond documentar prețios, atât pentru cei care vor să studieze presa românească din diaspora, cât și pentru istorici.
Iată ce scria reputatul profesor de jurnalism Ilie Rad, în 2023, tocmai despre puținătatea surselor de documentare ce privesc Cuvântul românesc: „Din păcate, din cauza faptului că revista nu există în bibliotecile românești, ea nu poate fi cercetată și studiată. În anul 2005, când și-a încetat activitatea, după 30 de ani de apariție neîntreruptă, redacția nu a făcut nicio precizare în legătură cu soarta pe care o va avea arhiva redacției, inclusiv colecția revistei. În aceste condiții, cercetarea de față este una fatal limitată, bazată pe câteva referințe critice din două dicționare, precum și pe câteva numere existente în arhiva mea personală, din anii 2004-2005, când am colaborat la revistă (...)”.
Ei bine, lucrurile s-au schimbat. „La început de an universitar, Biblioteca Universității din Oradea își așteaptă cititorii pe care îi anunțăm că donația de ziare românești, primită din Canada, în anul 2021, este completată printr-o nouă donație făcută de domnul Marian Costache”, spune dr. Anarela Chiș, bibliotecar al instituției academice orădene. Acum colecția Cuvântului românesc pentru anii 1976-2005 este aproape completă. De asemenea, publicațiile bilunare canadiene: Accente - Montreal, Observatorul, Zig-Zag româno-canadian și Pagini Românești , pentru intervalul 2021 – 2023, au intrat și ele în fondul Bibliotecii Universității din Oradea, bibliotecarii lucrând, chiar în aceste zile, la înregistrarea colecțiilor. „Biblioteca Universității din Oradea este singura bibliotecă din România care se poate mândri că poate pune la dispoziția cititorilor și cercetătorilor aproape toate periodicele românești apărute de-a lungul timpului în Canada. Pentru a provoca interesul cititorilor noștri și pentru a veni în întâmpinarea eventualelor demersuri făcute de cercetători, Biblioteca Universității din Oradea își propune să organizeze, cât mai curând, o expoziție de prezentare a fondului ce cuprinde aceste ziare”, a mai declarat dr. Anarela Chiș. „Chiar dacă despre o parte a acestor publicații canadiene s-au scris articole științifice, care au avut ca temă Presa românească din diaspora, exil și comunitățile românești, prezentate și publicate în cadrul «Congresului Internațional de Istorie a Presei», din anul 2022 de la Novisad, Serbia, mai sunt multe de aflat”, a adăugat dr. Anarela Chiș.
În comunicarea științifică „Publicația lunară Cuvântul românesc (1976-2005)”, apărută și pe blogul personal al autorului, Ilie Rad vorbește despre „succesul ziarului” de peste ocean. Cercetătorul pune longevitatea publicației pe seama faptului că aceasta „nu aparține unui singur proprietar sau nici măcar unei grupări politice. El (ziarul n.a.) aparține întregului exil, este scris de români din toate generațiile exilului, din toate ariile geografice în care este răspândită diaspora românească, fără niciun fel de discriminare socială, etnică sau religioasă. Între numeroasele semnături apărute în paginile Cuvântului românesc poți distinge cele mai diverse orientări și apartenențe politice, de la liberali, legionari, țărăniști, social-democrați, la foști membri ai partidului comunist sau independenți. În miile de pagini tipărite în acești zece ani (autorul se referă la ceea ce numește „deceniul satanic 1980 – 1989” n.a.), poți întâlni articole despre personalități din istoria și viața politică românească a secolului 20, de la bătrânul anarhisto-socialist Zamfir Arbore, la Iuliu Maniu, Gh. I. Brătianu, I.G. Duca, Pan Halippa, Constantin Stere, Nicolae Titulescu, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Vasile Băncilă, Nicolae Penescu, generalii Platon Chirnoagă, Ion Gheorghe, Nicolae Rădescu și până la Mareșalul Ion Antonescu – primul prizonier politic al urgiei comuniste.
Un lucru poate să treacă drept certitudine, prin comparație cu alte ziare apărute în afara granițelor, care au oscilat între opoziție și neutralitate ori au fost, pe față, oficine ale Securității, Cuvântul românesc s-a situat constant împotriva regimurilor comuniste de la București și de la Moscova. „Cvasiunanimitatea celor care mai simt românește, deși sunt pe alte meleaguri și sunt, unii, bine amplasați economic și profesional, sunt uniți prin voința, gândirea și fapta de a contribui, după puteri, la eliberarea patriei românești”, scria ziarul.
Iată cum descria Radu Dunăreanu viața românilor din „epoca de aur”. Deloc întâmplător, articolul este intitulat „Ceauschwitz”, o legătură nicidecum forțată între numele președintelui RSR, Nicolae Ceaușescu, și lagărul morții de la Auschwitz. „Nici pe timpul războiului nu erau, pe străzi, atâtea patrule militare, plus miliție, plus băieții veseli de la Secu, în civile sau haine de piele, îmbuibați și aroganți”.
În ediția din martie 1987, Stroe Moldovanu punea sub lupă relația dintre „Scînteia, Telegraful și Diodoros al Ierusalimului” și se întreba: „care e rolul Patriarhiei Ortodoxe Române, să răspândească cuvântul lui Hristos sau cel al comunismului ateu al lui Ceaușescu”.
Nici măcar ultimul lider al URSS, părintele perestroikăi și al glasnostului, n-a scăpat criticilor din Cuvântul românesc. În articolul „Nici prepusul, nici sistemul”, publicat în mai 1987, George Barna, scria că Gorbaciov „nu e deloc altceva decât un Brejnev cu pretenții de «civilizat»”.
Rubrica „Știri din țară” era completată cu „Vederi din țară”. Pagina 29 a ziarului prezentând imaginea unei cozi la ouă, surprinsă într-un oraș românesc înaintea sărbătorii de Paște a anului 1986. „Știri din țară” aducea, în pastile, informații de acasă: „Bugetul pe 1986 a fost redus cu 20 de miliarde lei. Ultima glumă despre buget fiind că jumătate e pentru plata securiștilor și cealaltă jumătate pentru propagandă”. Sau: „Zăpada din RSR e rezistentă, o pui pe calorifer și nu se topește”. Ori: „Întreruperile de curent nu-s rare, dar îs lungi”. Alte „Știri din țară” aveau accente mult mai grave. Ca, de pildă, informația că, în iarna 1984 – 1985, 98 de copii au murit „de frig”, doar la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.
Cuvântul românesc n-a schimbat tabăra nici după căderea regimului Ceaușescu. „Poporul român a fost înșelat în 1989, crezând că a fost momentul anulării comunismului, când de fapt a fost o revoluție de palat, vechea minoritate dictatorială fiind înlocuită cu o formă deghizată de neosocialism”.
După 31 de ani de rezistență glorioasă, în anul 2005, Cuvântul românesc își încetează, în mod neașteptat, apariția. Iată cum explicau, în editorialul „Bun rămas tuturor”, publicat pe prima pagină a numărului 340, ultimul, cei din redacție această decizie: „Nu din motive pecuniare, nici politice și nici personale. Încetăm pentru că, în opinia noastră, a sosit momentul de a transmite mai departe noilor generații făclia luptei pentru o Românie liberă și democratică”.
Dr. Anarela Chiș
Dr. Florin Budea
