Un al doilea eveniment organizat în această săptămână este discuția panel pe tema „Mass-media versus dreptul la viața privată”. Realizat în cadrul programului International Focus Programme, acesta se înscrie într-un șir de evenimente la nivel internațional organizat pe tema media law. Evenimentul, unic cel puțin pe plan local, va aduce la masa vorbitorilor reprezentanți ai mai multor categorii ce sunt parte a acestui complex. Reprezentând audiovizualul, domnul Bogdan Băcilă (Digi 24 Oradea) va discuta despre politici echidistante și cât mai obiective ale unei televiziuni de știri ce încearcă și reușește în mare măsură să nu denigreze persoanele publice, prezentând ambele părți ale situației. Din partea presei scrise, invitați sunt cei de la săptămânalul local Bihoreanul, cunoscut la nivel local pentru anchetele sale spumoase care au vizat rând pe rând personalități publice la nivel local și județean. Redactorul – șef, domnul Florin Ciucaș va discuta și despre alte aspecte ce țin de funcționalitatea presei scrise, modalitățile de reglementare și încercarea evitării abuzurilor din partea acestei. Domnul avocat Mircea Ursuța va prezenta o serie de cazuri de acest gen, în care datorită faptului că au considerat că imaginea lor publică a fost denigrată, anumite persoane publice au dat în judecată redacții de presă precum cea a Bihoreanului. Nu în ultimul rând va participa și prefectul județului Bihor, domnul Claudiu Pop, care va vorbi celor prezenți din triplă perspectivă: cea de fost politician (fost președinte de partid, filială locală), poziție în care a fost supus la atacuri mediatice, cea de parlamentar (postură în care a putut contribui la eventuala legiferare a unor reglementări privind presa scrisă) respectiv cea de prefect, reprezentant al autorității centrale în teritoriu. Dezbaterea se anunță interesantă și productivă.

            La începutul săptămânii vitoare și la sfârșitul acesteia vor avea loc alte evenimente precum ELSA Training Day, Concursul de procese simulate în drepturi reale sau Inițiere în tainele debate-ului. Asupra acestora vorm reveni cu mai multe informații.

Pentru orice fel de detalii, vă stăm la dispoziție!

Deaconu Ștefan Marius – Președinte ELSA Oradea

president@oradea.elsa.ro

+40 733 08 18 95

 

Costa Lucian Traian – Director PR ELSA Oradea

lucian_costa_2005@yahoo.com

+40 740 56 71 09

 

Vă așteptăm cu drag!