La lucrările simpozionului au participat cadre didactice de la facultăți de profil din țară și din străinătate, precum și studenți, masteranzi și doctoranzi în teologie.

Temele abordate au vizat o perspectivă de cercetare prezentată pe trei secțiuni: pastorația tinerilor în fața provocărilor actuale aduse de noile orientări postmoderniste, cinstirea eroilor români prin îngrijirea cimitirelor în care aceștia au fost înhumați, elogierea unor personalități și evocarea unor localități istorice mai puțin cunoscute în spațiul cultural românesc.

În cadrul alocuțiunilor s-au prezentat soluții privitoare la secularizarea societății și la alte provocări ale lumii contemporane, evidențiindu-se totodată și importanța misiunii Bisericii Ortodoxe Române pentru românii de pretutindeni.

„Trebuie să ne achităm de datoria unanimă pe care o avem față de memoria înaintașilor noștri, dar mai ales față de eroii neamului, prin identificarea cimitirelor unde se odihnesc rămășițele lor pământești, și de a realiza studii monografice despre localități cu un trecut istoric notabil, dar nevalorificat, în care au trăit personalități care au făcut istorie locală sau națională, dar au rămas anonimi până azi”, spune una din concluziile la care au ajuns participanții.

Lucrările științifice prezentate în cadrul simpozionului vor fi publicate într-un volum colectiv, sub egida unei edituri de prestigiu, subliniază organizatorii.

 

Biroul Comunicare


Image