„Întâlnirea a avut loc în cadrul seminarului «Managementul instituțiilor media». Am invitat jurnaliști și bloggeri de călătorie pentru a le spune studenților: ce înseamnă publicul, cine sunt cititorii site-urilor lor, cum îi câștigă și cum îi fidelizează, cât de mult contează promovarea de conținut pe rețelele de socializare și conectarea acestora cu blog-ul”, explică lect. univ. dr. Carmen Ungur Brehoi de la IRISPSC.

Pentru întâlnirea cu cei doi jurnaliști, studenții au avut de pregătit câte zece întrebări și chiar și-au supus invitații unui adevărat interviu încrucișat. Viitorii gazetari au fost curioși să afle de la oaspeții lor: cum le-a venit ideea site-ului, cum i-au ales numele, dacă s-au temut vreo clipă că afacerea ar putea eșua, cât de mult a contat experiența acumulată deja în mass-media etc.

„Desigur, dată fiind curiozitatea specifică vârstei, o bună parte din discuții a gravitat în jurul călătoriilor. Studenții au fost curioși să afle pe unde au umblat invitații lor, care au fost cele mai interesante sau cele mai neplăcute aventuri sau situații profesionale și care vor fi următoarele destinații. Studenții noștri au fost entuziasmați și, cred eu, îmbogățiți de această întâlnire. Vom vedea cât și cum la următorul seminar, fiindcă au primit ca temă să scrie o știre despre întâlnirea cu Claudia Bonchiș și Sebastian Secan”, relatează lect. univ. dr. Camen Ungur Brehoi.

La finalul întâlnirii, jurnaliști și studenți și-au promis reciproc să păstreze legătura și să își relateze unii altora experiențele profesionale și de călătorie.

Biroul de Comunicare