Maestru le-a fost Andreea Făt, meșter popular, solist de muzică populară și studentă a Departamentului de Muzică, al Facultății de Arte de la Universitatea din Oradea. Tânăra artistă le-a spus studenților că „Încondeiatul sau împistritul ouălor este un meșteșug aparte, practicat în perioada Paștelui, amintind de patimile lui Hristos”. Gazdele, specialistele secției de Etnografie a Muzeului: Melania Țărău, Sabina Horvath și Simona Bala, i-au învățat pe studenții din: Turcia, Italia, Kosovo, Portugalia, Polonia, Thailanda, Spania și Moldova cum să deseneze pe coaja ouălor, cum să le vopsească și, în cele din urmă, cum să scoată la lumină modelul creionat în ceară. Studenții sau descurcat, mai bine sau mai rău, în funcție de talentul pe care îl are fiecare la desen. Oricum, experiența a fost una inedită și cu atât mai prețioasă cu cât „artiștii” au putut să-și păstreze creațiile drept amintire.

       Cu această ocazie, un student polonez și-a amintit că și în țara lui se pictează ouă de Paști. „E un obicei care reclamă atâta concentrare încât se poate transforma în adicție la un moment dat”, a spus el. Martin, student portughez, crede că pentru el a fost „O experiență distractivă și relaxantă”. Silvia, din Spania, a scris în cartea de impresii a muzeului: „Sunt foarte recunoscătoare să fiu aici și să descopăr tradițiile acestor locuri, oameni drăguți și activități interesante. Paște fericit!”

       Lavinia Ungureanu, muzeograf și responsabil de comunicare al Muzeului Țării Crișurilor, a declarat că își dorește ca atelierul de încondeiat ouă să devină o tradiție, parte a efortului specialiștilor de la Muzeu de a duce mai departe moștenirea spirituală a poporului român.

        Asta nu a fost tot. Dacă tot se aflau în muzeu, oaspeții Universității din Oradea s-au bucurat și de un tur complet al acestuia, ocazie prielnică pentru a înțelege mai bine istoria și tradițiile Țării Crișurilor.

       La finalul vizitei studenții străini au mai avut parte de o surpriză, colegii lor români implicați în programul Erasmus Orientation Oradea – Student Buddy le-au pregătit o „vânătoare de ouă” în Parcul Bălcescu.

Biroul de ComunicareImage  Image  Image  Image  Image  Image