Pe parcursul lunii martie, zece studenți de la Universitatea din Oradea au participat la cursuri și dezbateri privind incluziunea școlară și socială a copiilor și tinerilor cu dizabilități. Aceste evenimente academice s-au desfășurat la Universitatea „Napier” din Edinburgh, Scoția. Activitățile fac parte din proiectul Erasmus + "Removal of barriers to social inclusion and social participation for children and young adults with intellectual and developmental disabilities". Cursurile au fost susținute de profesori din: Suedia, Norvegia, Scoția, Anglia, Irlanda de Nord, Polonia și România. Universitatea din Oradea a fost reprezentată de: prof. univ. dr. Florica Orțan, lect. univ. dr. Julien-Ferencz Kiss și lect. univ. dr. Ciprian Simuț. Cu acest prilej studenții orădeni au avut ocazia să participe la dezbateri pe teme de incluziune socială, desfășurate în cadrul mai multor grupuri internaționale. 

       Pe parcursul aceleiași luni, o delegație a D.P.P.D. al Universității din Oradea, formată din prof. univ. dr. Florica Orțan și lect. univ. dr. Julien-Ferencz Kiss, a perfectat, la Universitatea din Gent - Belgia, un nou proiect Erasmus +, intitulat „EDUCATORE”, inițiat de Universitatea Maria Grzegorzewska din Varșovia, Polonia. „Proiectul vizează gestionarea efectelor educaționale și sociale ale pandemiei în rândul elevilor și profesorilor. În acest cadru, alți zeci de studenți ai Universității din Oradea, înscriși la Programul de formare psihopedagogică, vor putea participa la cursuri, conferințe și dezbateri internaționale care se vor desfășura până în anul 2024”, a declarat prof. univ. dr. Florica Orțan, directorul DPPD.

Biroul de Comunicare

Image  Image  Image