Partenerii evenimentului au fost Universitatea din Oradea, Casa Corpului Didactic a Judeţului Bihor, Asociaţia Bibliotecarilor din România, Primăria Municipiului Oradea.

După prezentarea lucrărilor în plen în Aula Magna, dna Oana Lianu a susţinut un recital la nai, apoi programul conferinţei a continuat în cadrul bibliotecii universitare.

S-a organizat o vizită la Casa Corpului Didactic a Judeţului Bihor, unde au fost primiţi de dna Mariana Trofin, vicepreşedinte ABR – Filiala Bihor.

La sfârşitul primei zile de comunicări, participanţii au fost invitaţi la Teatrul „Regina Maria” unde s-a jucat, special pentru această ocazie, piesa „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, adaptare de Dale Wasserman după romanul omonim al lui Ken Kesey, în regia lui Marius Oltean.

Au fost lansate două cărţi: „Cerneală şi suflete. Aspecte ale învăţământului superior orădean 1963-2013”, scrisă de Rozalia Barta şi Cristian Culiciu şi primul volum al unui „Tratat de biblioteconomie”, coordonat de prof.univ.dr. Mircea Regneală.

 Vineri, 6 sept. 2013, a fost organizată o excursie documentară la Debrecen, Ungaria.

Sponsorii conferinţei au fost: S.C. ROMDIDAC S.A, IGROUP, X LIBRIS, EDITURA ELSEVIER, QULTO, EDITURA LITERA, UNISYSTEMS, EDITURA PRIOR & BOOKS, E-NFORMATION, EDITURA EX PONTO.

Invitaţie             Program