Domnul Radu Mărieş a fost conf.univ.dr.habil. în cadrul Departamentului de Arte Vizuale de la Facultatea de Arte (Universitatea din Oradea), responsabilul programului de studii Design.

Disciplinele pe care le-a predat sunt din domeniul designului de produs şi de ambient.

S-a născut în 1957, într-un sat de câmpie şi a aflat pentru prima oară despre cât de frumoşi, dar şi cât de duri sunt munţii, de la bunicul dumnealui care a rămas blocat în Alpi o iarnă, în timpul Primului Război Mondial. A început să urce pe munte din 1972, iar primele experienţe au fost în munţii Apuseni, pe timp de iarnă. Cel mai înalt vârf atins este Zumsteinspitze (4563 m), un vârf din Alpi, aflat la graniţa dintre Italia şi Elveţia.

La universitatea din Oradea s-a implicat foarte mult în educarea studenților. Proiecte de diplomă, activități de cercetare, tabere de documentare directă sunt doar câteva dintre nenumăratele activități pe care domnul profesor le coordona cu o severitate blândă, onestă. Își iubea studenții, așa cum s-a iubit pe sine și i-a respectat așa cum, toată viața, a respectat muntele.

L-am însoțit pe cele mai înalte culmi, prin poveștile dumnealui, dar acum ne luăm rămas bun de la cel care a fost conf.univ.dr.habil Gheorghe Radu Emil MĂRIEȘ, la urcarea pe cel mai înalt vârf al veșniciei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

http://zidezi.ro/interviu/radu-maries.html

Image