Evenimentul științific, adresat teoreticienilor și practicienilor din domeniile Drept și Științe Administrative, dar și studenților, masteranzilor și doctoranzilor din domeniile enunțate, va avea în structura sa activități de tipul sesiunilor de prezentare a lucrărilor științifice (pe secțiuni de Drept Penal și Procedură penală, Drept privat, Dreptul muncii, Drept public și Administrație publică, Academia Regală de Drept din Oradea – parte a învățământului juridic românesc și o secțiune rezervată studenților, masteranzilor și doctoranzilor), secțiuni dedicate profesiilor juridice (pe teme precum: Executarea silită și Procedura civilă, Drept penal și Procedură penală, Insolvență), manifestarea dorindu-se a reprezenta un spațiu al dezbaterii și al dialogului.

La conferință vor participa numeroși specialiști din țară dar și din străinătate (Italia, Ungaria, Republica Moldova, SUA).

În data de 15.11.2019, începând cu ora 15.00, în Aula Magna a Universității din Oradea va avea loc ceremonia de acordare a titlului de Dr. H. Causa Domnului Acad. Prof. emerit dr. Liviu Pop (Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj Napoca).

Prezența dumneavoastră la acest eveniment ne onorează.

DECAN

Prof.univ.dr. Valentin MIRIȘAN

Programul Conferinței