Manifestarea științifică a reunit nume importante ale istoriei și filologiei românești și europene, istorici și filologi de notorietate din universitățile, centrele și institutele de cercetare din Republica Moldova, România, Ucraina și Rusia.

            Avându-l ca moderator pe domnul conferențiar universitar dr. Igor Șarov, lucrările forului științific internațional au fost deschise prin mai multe cuvinte de salut exprimate de dr. Angela Niculiță, prorector al Universității de Stat din Republica Moldova, care a subliniat importanța perpetuării tradiției conferințelor științifice internaționale organizate de istoricii de la Facultatea de Istorie și i-a felicitat pentru colaborarea intensă și fructuoasă cu istoricii din România, dar și cu cei din alte spații europene, care au ca temă de cercetare latinitatea și romanitatea românilor; doamna profesor univ. dr. Aurelia Hanganu, rector al Universității de Stat „Dimitrie Cantemir”; domnul profesor universitar dr. Sorin Șipoș, Universitatea din Oradea, directorul Centrului de studii interdisciplinare de la Oradea, care a evocat, prin cuvinte calde şi emoţionante, personalitatea profesorului universitar Ion Eremia de la Universitatea de stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filosofie. În alocuțiunea sa, profesorul orădean a prezentat fecunda activitate ştiinţifică a distinsului universitar din Moldova ca profesor, om de ştiinţă şi specialist al evului mediu. Intervenția sa a fost o adevărată pledoarie pentru istorie ca disciplină de studiu şi de cercetare, reliefându-se strânsa colaborare academică între Universitatea din Oradea şi cea din Republica Moldova, la care a contribuit nemijlocit şi eficient profesorul moldovean aniversat. În urma acestei colaborări, s-a concretizat o fecundă activitate ştiinţifică, cu rezultate notabile, între mediul academic orădean şi cel din Moldova; conf. univ. dr. Sergiu Matveev, decanul facultății de Istorie și Filozofie, care a menționat necesitatea organizării anuale a acestei conferințe, întrucât fiecare generație de cercetători are datoria de a verifica, prin metode noi, aserțiunile precedente ale latinității și romanității românilor, confirmându-le, corectându-le și completându-le. Latinitatea, romanitatea și românitate fiind trei ipostaze principale ale formării individualității poporului român și doamna conf. univ. dr. Liliana Rotaru, cu un cuvânt de apreciere față de întreaga carieră didactică și științifică a profesorului Ion Eremia.

            Conferința a continuat cu prezentarea volumului HISTORIA EST MAGISTRA VITAE: In honorem Ion Eremia, editat cu ocazia împlinirii a 65 de ani a cunoscutului profesor universitar istoric-medievist de la Chișinău, autor al unor importante cercetări științifice despre politica externă a Țărilor Române în perioada medievală, despre originea românilor, editor de documente și luptător pentru limba și istoria Românilor în Basarabia .

             Conferința a avut 6 secțiuni distincte: 1. Românitatea politicului și politica românității în evul mediu; 2. Romanitate, românitate și modernitate în secolele XVI-XIX; 3. Politică și societate în epoca modernă; 4. Rezistența românității contemporane; 5. Politică și educație în secolul comunist; 6. Istorie contemporană

            În toate secțiunile s-a creat un cadru optim pentru discuții științifice între specialiștii de la Chișinău, Cahul, Oradea, Iași, București, Făgăraș, Kiev și Moscova, cu scopul evidențierii moștenirii istorice a spațiului românesc în contextul general european. Comunicările participanților au fost completate de abordări integrate și studii de caz interesante.

Biroul de Comunicare


Image Image Image