Dezbaterile au avut loc în Aula Magna. Din prezidiu au făcut parte Rectorul Universităţii din Oradea, prof.univ.dr.habil. Constantin Bungău, viceprimarul Municipiului Oradea Mircea Mălan, deputatul Dorel Gheorghe Căprar, președintele Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Parlamentul României, Gl.bg. Iulian Berdilă, șeful Direcției de planificare strategică din Statul Major al Apărării, Ministerul Apărării Naționale, Dragoș Manea, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe, col. Florin Tomiuc, directorul Centrului de excelență NATO în domeniul HUMINT din Oradea, Șerban Pavelescu, cercetător științific la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară.

Alături de studenții orădeni (de la specializările Studii de securitate, Relații internaționale și studii europene, Comunicare și relații publice, Sociologie), de cadrele didactice universitare și cercetători, la eveniment au fost prezenți şi elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” și ai Liceului „Aurel Lazăr”.

Seria de comunicări a început cu mesajul de bun venit al Rectorului care a ţinut să sublinieze importanţa parteneriatului dintre Universitatea din Oradea şi instituţiile prezente.

Din discursul Gl.bg. Iulian Berdilă cei prezenți au avut ocazia să afle informații referitoare la gestionarea capabilităților militare în cadrul operațiilor și exercițiilor comune NATO la care armata română a luat parte. Domnia sa a răspuns întrebărilor referitoare la elementele concrete ce țin de contribuția României în cadrul Alianței. Încrederea tinerilor privind capacitatea NATO de a asigura securitatea statelor, cetățenilor și teritoriului aliat a fost întărită şi de Dragoș Manea, care a prezentat mecanismele politico-militare de funcționare ale NATO, dar și oportunitățile de carieră oferite de această organizație. Drumul parcurs de România către NATO a fost evocat de Șerban Pavelescu, acesta oferind o analiză a contextului în care NATO rămâne pentru România unul dintre pilonii principali ai politicii externe și de securitate. O ultimă intervenție a avut-o col. Florin Tomiuc, care a făcut o scurtă prezentare a activităților desfășurate de Centrul de excelență NATO în domeniul HUMINT din Oradea, a parteneriatelor pe care acesta le dezvoltă cu Universitatea din Oradea și cu alte instituții locale.

În încheiere, invitații au oferit informaţii despre problematica securității energetice, securității cibernetice și în ceea ce privește strategiile Alianței în contextul regional de securitate. De asemenea, studenții de la specializarea Comunicare și relații publice au avut ocazia să asiste la organizarea și desfășurarea declarațiilor de presă pe care invitații le-au acordat jurnaliștilor locali.

Lect.univ.dr. Florentina Chirodea

Director Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

Image  Image  Image  Image  Image  Image  Image  Image  Image  Image  Image  Image