Această vizită este rezultatul participării delegaţiei oficiale a Universităţii din Oradea reprezentată prin prof.univ.dr.habil. Constantin Bungău – Rector al Universităţii din Oradea şi prof.univ.dr. Eugen-Victor Macocian – Prorector, în perioada 17 – 20 mai 2018, în Japonia, la târgul educaţional: European Higher Education Fair – EHEF – 2018, organizat de către Delegaţia Uniunii Europene în Japonia, sub coordonarea Comisiei Europene, în scopul promovării cooperării dintre universităţile europene şi cele japoneze în domeniile educaţiei şi cercetării, precum şi cel al promovării programului de mobilităţi ERASMUS+ în Japonia.

În cadrul întâlnirii, cele două delegații au prezentat instituțiile pe care le reprezintă și au identificat puncte de interes comun în vederea semnării unui acord bilateral de cooperare.

În timp ce Institutul Shibaura, fiind o universitate privată, deci interesată de finanțare, se axează mai mult pe atragerea unui număr cât mai mare de studenți, Universitatea din Oradea, conform celor declarate de domnul prorector prof.univ.dr. Eugen-Victor Macocian, este interesată, atât de atragerea studenților, cât și de munca de cercetare și acesta este motivul pentru care speră ca viitoarea colaborare dintre instituții să fie benefică pentru cercetare.

Domnul prof.univ.dr. Radu Cătălin Țarcă a făcut referire la noul domeniu din cadrul Școlii Dotorale și anume: matematica. A explicat apoi modul de funcționare al Școlii Doctorale și a dat câteva detalii despre numărul de studenți înscriși și taxele pe care aceștia trebuie să le plătească.

Domnul Masahiko Inoda a subliniat că scopul instituției pe care o reprezintă este de a pregăti oameni care să învețe de la societate și să constribuie la dezvoltarea acesteia, în egală măsură. În anul 2027, Shibaura Institute of Technology va împlini 100 de ani. Au venit la Oradea deschiși unei colaborări pe termen lung.

Universitatea din Oradea și Shibaura Institute of Technology  au sem,nat cu acest prilej un acord de colaborare bilaterală care presupune și colaborarea în cadrul acţiunilor programului ERASMUS+ de tipul Erasmus Mundus şi KA 107 prin mobilităţi ale cadrelor didactice, doctoranzilor şi studenţilor, care să deschidă calea spre o cunoaştere mai bună a posibilităţilor de cooperare avansată în cercetarea ştiinţifică.

După o vizită prin Campusul UO, domnul Chairman, Hisaya Igarashi și domnul Akito Takasaki au semnat în Cartea de Onoare a Bibliotecii Universității din Oradea.


Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image