Evenimentul academic se va desfășura joi, 31 mai, începând cu ora 15.oo, cu participarea cadrelor didactice ale Departamentului de Istorie a Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (IRISPSC), respectiv de la instituții prietene și partenere. Astfel, în deschidere vor lua cuvântul prof.univ.dr. Cătălin Țarcă, directorul CSUD, prof.univ.dr. Ioan Horga, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (IRISPSC), prof.univ.dr. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor, prof.univ.dr. Sorin Șipoș, directorul Școlii Doctorale în Istorie, dar și Consulul general onorific al Slovaciei în România, Miroslav Iabloncsik, respectiv prof. univ.dr. Ion Gumenâi, din partea Universității de Stat a Moldovei, directorul Centrului de Studii Interdisciplinare.

Lucrările vor fi împărțite pe trei secțiuni, din care două de Istorie Contemporană și Istoriografie, iar una de Istorie Medievală și Istoriografie. Doctoranzii participă cu un număr de 22 de lucrări. Între subiectele abordate amintim: activitatea Locului de adeverire a Capitulului romano-catolic de Oradea, istoriografia comitatului medieval al Bihorului, viața cotidiană a Bihorului interbelic, frontieriștii români arestați în Ungaria în anii 1980, calitatea locuirii în România socialistă sau așezările slovacilor din România.

Vor fi prezentate repere biografice ale lui Petre P. Panaitescu, Traian Dorz, Liviu Lazăr și Victor Cădere.

Lucrările secțiunilor se vor desfășura în sala de conferințe și în sala Centrului de Studii Interdisciplinare, în Biblioteca UO, respectiv în amfiteatrul Nicolae Iorga a Departamentului de Istorie.

Program Sesiune

Image