La data de 1 iunie 2018, va avea loc ședința festivă prilejuită de anul omagial ”55 de ani de învățământ superior” la Universitatea din Oradea (1963 – 2018). Ceremonia se va desfășura în Aula Magna, începând cu ora 10.00.

La eveniment vor fi prezenți, alături de rectorii universităților publice și private din România, invitați din partea Ministerului Educației Naționale, Ministerului Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, Consiliul Național al Finanțării din Învățământul Superior, Academia Română, Asociații studențești, Sindicatul Alma Mater etc.

Conferința face parte din șirul de evenimente organizate de CNR sub egida Centenarului Unirii.

Biroul de Comunicare