Din programul conferinței fac parte secțiuni care adresează problematici sociale (“Procese sociale în România actuală”, “Asistența socială în societatea contemporană”, “Perspective în domeniul resurselor umane”, “Aspecte teoretice și practice în cercetarea sociologică”) și workshop-uri tematice, menite să contribuie la pregătirea viitorilor specialiști în sociologie, resurse umane și asistență socială ( “Metodologia cercetării sociologice”, “Mentoring și coaching în domeniul resurselor umane”, „Modalități de intervenție în asistarea persoanelor vulnerabile”). La secțiunile și workshop-urile conferinței sunt așteptați să participe studenți, masteranzi și doctoranzi din țară și din străinătate.

De asemenea, în cea de-a doua zi a conferinței, persoanele interesate de continuarea pregătirii academice printr-un program de studii doctorale în domeniul științelor sociale au posibilitatea să adreseze întrebări, atât cadrelor didactice ai Școlii Doctorale de Sociologie, cât și studenților doctoranzi, în cadrul workshop-ului “Cercetare avansată în științele sociale: doctoranzi și viitori doctoranzi în dialog”.

Cu ocazia acestei manifestări științifice are loc și lansarea unei cărți inedite, „Bandele de stradă”, scrisă de sociologul italian specializat în criminologie, Luca Vincenti. Lansarea este moderată de prof.univ.dr. Adrian Hatos, directorul Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din Oradea.

Conferința este organizată de Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Sociologie și Asistență Socială și Școala Doctorală de Sociologie în parteneriat cu Universitatea din Debrecen și Asociația CHARIS și oferă studenţilor interesaţi, de la nivel licenţă, masterat și doctorat oportunitatea de a împărtăşi rezultatele cercetărilor proprii în domeniile sociologie, asistenţă socială şi resurse umane.

Biroul de Comunicare

PROGRAM https://sites.google.com/site/studconforadea2018/program

Image