Decanul Facultăţii de Arte, prof.univ.dr. Agneta Marcu a adus pe scenă solişti şi formaţii de studenţi şi cadre didactice care, prin măiestria lor, au încântat publicul format din comunitatea academică a Universităţii din Oradea şi din oaspeţii de seamă ai altor centre universitare din ţară şi ai autorităţilor locale.
Selecţia muzicală a fost deosebită cuprinzând muzică clasică, operă, canzonetă, jazz, cor, vocal-instrumentală şi de acompaniament. La Filarmonica de Stat a răsunat muzica lui Mozart, Rossini, Verdi, Herman, Fauré. Virtuoşii implicaţi în succesul acestui concert au fost pe deplin aplaudaţi, ei având meritul de a ne fi purtat în decursul unei ore pe aripile vrăjite ale muzicii.