Pe parcursul a două ore au fost prezentate lucrări științiice, mărturii despre viața și creația compozitorului, s-au audiat și s-au interpretat lucrările compozitorului. Într – un cadru restrâns, dar armonios și festiv, atât studenții cât și   cadrele didactice, foști colegi și foști studenți ai maestrului au oferit momente unice publicului.

Programul a cuprins lucrările științifice ale cadrelor didactice titulare în instituția noastră, dar și câteva lucrări ale unor cadre didactice din Cluj și Piatra Neamț. Susținerea lucrărilor a fost urmată de un mic recital vocal instrumental pe parcursul căruia și – au dat concursul trio – ul format din Szűcs Ștefania - flaut anul I, Lect. univ. dr. Ariadna Mircescu – flaut, Asist. univ. drd. Ana Ruth Maior – pian care a interpretat piesa Poveste de Crăciun și Corul Departamentului de Muzică pregătit de lect.univ. Carmen Rus și dirijat de János Vura – student în anul III la programul de studii Pedagogie muzicală interpretând piesele Mă luai luai și Colo – n dealu după dealu.

Felicitări echipei coordonatoare, tuturor studenților participanți şi cadrelor didactice implicate in intregul eveniment.

Biroul de Comunicare


Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image