Pe parcursul a trei zile, într – un mediu plăcut oferit de partenerii noștri -  Filarmonica de Stat Oradea și Centrul Cultural Posticum, competiţia s–a  desfăşurat pe două categorii de vârstă (categoria A 14–18  ani şi categoria B 18–22 ani) și pe mai multe secţiuni: Interpretare Vocală, Interpretare Instrumentală (flaut și pian). Performanţa concurenţilor a fost apreciată de către un juriu alcătuit din artişti-interpreţi, pedagogi valoroşi, personalităţi marcante ale învăţământului preuniversitar şi universitar de specialitate din ţară şi din străinătate: Mihaela Anica – flaut / Viena, Horia Maxim – pian / Universitatea Națională de Muzică București și Boros Konrád Elisabeta – canto / Universitatea Creștină Partium Oradea.

Premiile şi diplomele (locul I, locul II, locul III şi menţiunile) au fost acordate pe categorii de vârstă la fiecare secţiune în parte, iar în Concertul de Gală și–au dat concursul cei mai buni dintre participanţi.

Au fost remarcate nivelul înalt de pregătire al concurentilor precum și seriozitatea și exigența juriului. Trebuie subliniat faptul că instituția noastră a fost reprezentată cu succes de către Mahu Alexandra anul I - premiul III și Iacob Dayana anul I , repectiv Szűcs Ștefania anul I - mențiune, studentele catedrei de flaut, clasa Lect.univ.dr. Ariadna – Zenaida Mircescu.

       Felicitări organizatorilor, participanților și profesorilor care i–au pregătit!

Biroul de Comunicare


Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image